Doliu national in Romania si Muntenegru

26 iunie. Zi de doliu national in Romania, dar si in Muntenegru, dupa ce in urma cu cateva zile 18 romani si-au pierdut vietile si alti 29 au fost raniti in ceea ce s-ar putea numi cea mai mare tragedie a ultimilor ani in Romania. Autocarul in care se aflau 49 de romani s-a rasturnat la numai cativa kilometri de Podgorica, capitala Muntenegrului, cazand de pe un viaduct.

Din cate se pare vina a apartinut soferului autocarului de romani, care a circulat cu o viteza ce depasea limita legala admisa in acea zona, fara sa mai vorbim de depasirea in curba, pe o suprafata cu vizibilitate redusa (iesirea din tunel), pe un carosabil umed, dar si de zona de risc pe care o traversau – un viaduct deasupra prapastiei. Soferul a pierdut controlul vehiculului de transport pasageri pe care il conducea, a derapat si a cazut cateva zeci de metri in prapastie, dupa ce a rupt parapetul de pe marginea drumului. Intamplarea a facut ca in lipsa echipelor de interventie, care au ajuns mai tarziu la locul accidentului, primul ajutor pentru pasagerii din “autocarul mortii” – asa cum a fost el supranumit de posturile de televiziune de pe la noi – sa fie acordat de un grup de alpinisti care se intorceau catre casa pe acel drum si care au constientizat tragedia, sarind in ajutorul romanilor. Coborand pe coarda, alpinistii au reusit sa ridice din hau ranitii dar si persoanele decedate, usurand astfel munca echipajelor de interventie. In ajutorul alpinistilor au venit si localnicii din zona unde s-a rasturnat autocarul, care impreuna cu apinisii si-au unit eforturile in crearea unui lant uman si ridicand pe coarda ranitii. Lectia de umanitate data de oamenii simpli din Muntenegru, dar si mai tarziu de medicii de la spitalul din Podgorica unde romanii au fost ingrijiti extraordinar de bine, va fi una de neuitat pentru toata lumea.

De asemenea si gestul suprem de solidaritate cu Romania, atunci cand atat in tara noastra cat si in Muntenegru ziua de 26 de iunie a fost declarata zi de doliu national, ziua in care cele 18 cadavre in sicrie au fost repatriate, ziua in care familiile si-au primit mortii acasa, in onoruri militare.

 

FacebookGoogle+Twitter